Cu multi ani in urma, Dumnezeu mi-a vorbit despre planurile pe care le are cu familia mea pentru o lucrare noua. Cu trecerea anilor aceasta s-a repetat de mai multe ori si pentru ca am avut indreazneala sa credem aceasta lucrare, Cel Rau ne-a pandit si a pus obstacole si bariere la fiecare pas. Uneori prin cei de langa noi, prin partenerii de business, uneori prin membrii familiei si alte ori, din cauza nevegherii lor spun, chiar prin biserica. Nu spun aceasta judecand sau vorbind de rau sau suparat ci pur si simplu ca adevar intamplat.
Incercarile si barierele veneau, mai ales in ultima vreme, ca pe banda rulanta dar noi continuam sa ne bazam pe ce ne-a vorbit Dumnezu si sa asteptam. De multe ori am fi renuntat la aceasta asteptare; de multe ori prietenii adevarati care ne inconjurau cu dragoste spuneau “destul”, e timpul sa faceti ceva. Slujitori a lui Dumnezeu din America dar si din Romania, incercand sa ne incurajeze, spuneau ca nu sunt “normal”. Si cand ne era parca mai greu si gata, gata sa renuntam, venea din nou, ca o oaza de speranta, o nou mangaiere de la Dumnezeu …”asteapta”.
Si am continuat sa asteptam….si asteptarea nu a fost zadarnica.
Fara nici un plan stabilit, fara nici o incercare de a porni ceva sau de a grabi ceva, fara a avea o agenda propriu-zisa, la inceputul lunii februarie Dumnezeu a planificat o intalnire intre mine si alti doi pastori, unul American, Pastorul Kevin Wade si altul Hispanic, Pastorul Joe Gutierrez. In urma acestei intalniri ne-am despartit cu aceasi durere in inimi si aceasi intrebare in minte: FACEM CE NE-A INSPIRAT DUMNEZEU sau spunem NU provocarii?
Si multumind lui Dumnezeu, am acceptat necunoscutul, neuitand ca Dumnezeu mi-a zis cu multi ani in urma despre planurile unei lucrari noi. In cateva zile am anuntat bisericile in care fregventam ca Dumnezeu ne-a chemat la o alta lucrare. Am continuat sa ne intalnim, sa ne rugam, sa cerem calauzire si impreuna am pornit la un drum nou intr-o lucrare noua: REDEMPTION INTERNATIONAL.
Deviza noastra va fi: Existam (ca Dumnezeu prin noi) sa SALVEZE pe cei pierduti (Psalm 44:22, Proverbe 24:11), sa RASCUMPERE pe cei cazuti (Tit 2:14), sa RESTABILEASCA ce este distrus (Isaia 61:3) si sa TRIMITA in lucrare pe cei credinciosi (Matei 28:19, Efeseni 4:12).
Nu biserica Romaneasca, nu biserica Americana, nu biserica Hispanica; fara traditii, obiceiuri sau dogme de zona geografica; cu slujbe in limba engleza si cu libertatea Duhului Sfant sa intervina cand vrea si cum vrea.
Nu va fi o ALTA biserica in Phoenix, ci va fi o ALTFEL de biserica in Phoenix. Nu vrem sa facem competitie cu celelalte biserici, romanesti, americane sau hispanice, nu vrem sa copiem celelalte biserici, ci vrem sa ducem Cuvantul Evangheliei direct la cele mai defavorizate categorii de oameni din jurul nostru.
Sunt comunitati de oameni care in ziua de astazi nu-si pot permite “luxul” sa vina intr-o biserica; nu au haine pentru biserica, nu au bani pentru biserica, nu au masini pentru parcarile bisericilor.
Dar si pentru ei a murit Hristos si atat timp cat traiesc in trup au sansa la mantuire ca fiecare dintre noi.
Si pentru ca ei nu pot veni la biserici, incercam sa indeplinim literal Marcu 16:15-16: “Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit…”
Ne vom duce la ei, familii despartite, drogati, alcoolici, homosexuali, divortati, copii rebeli, pocaiti cazuti….TOTI AU DREPTUL LA A DOUA SANSA!
Evrei 3:15: “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile…”…si noi vrem ca si ei sa auda glasul Lui ASTAZI.
Din acest peisaj stim ca nu vor lipsi impotrivitorii, si nu vor fi putini, dar ne rugam ca Dumnezeu sa le deschida ochii ca lui Ghehazi altadata sa vada si ei ca Dumnezeu este in controlul tuturor lucrurilor.
Pornim intr-o lucrare noua si intrebari vor fi:
Avem emotii? Multe…
Avem indrazneala? Cat ne da Domnul…
Avem frica? Nu….
Avem regrete? Deloc…
Avem credinta? Indeajuns sa-L credem pe Domnul pe cuvant…
Avem nevoie de support rugaciune? Da…
La inceputul lunii februarie toti trei pastori ne-am intalnit pentru intiia oara.
Intr-o luna Dumnezeu ne-a ajutat si astazi, 3 Martie 2013, deschidem prima slujba a bisericii REDEMPTION INTERNATIONAL.
Multumim lui Dumnezeu pentru planul Sau si pentru ca ne-a ales sa fim parte a acestui plan de lucrare.
Dumnezu sa ne binecuvinteze si sa va binecuvinteze!!!!!